Institutul
pentru Studii
de Holocaust
și Genocid
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) a Universității Babeș-Bolyai din Cluj vă invită la ceremonia de inaugurare a Institutului pentru Studii de Holocaust și Genocid. Institutul se dorește a fi un puternic centru de resurse pentru educație și cercetare în domeniu, biblioteca, colecțiile sale de documente originale, microfilmate și digitale fiind realizate cu sprijinul substanțial al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii (US Holocaust Memorial Museum, Washington, DC) și al unor persoane fizice din țară și din străinătate. Ceremonia de inaugurare va avea loc în data de 25 octombrie 2018 orele 13.00, în sala de conferințe de la Universitas Hotel BBU ‒ Universitas Student House, Strada Pandurilor nr.7, Cluj-Napoca. Invităm cadrele didactice, cercetătorii și studenții universității, conducătorii instituțiilor și organizațiilor neguvernamentale clujene, precum și reprezentanții presei să participe la acest eveniment.